Sponsors
|
Contract turisti
Părţile contractante:
Societatea SC NEPTUN
OLIMP TURISM SRL, cu sediul în Mangalia, str. Trandafirilor, Bl. C3, Ap. 312,
cu Punct de Lucru In Mangalia-Neptun, Str. Garii Nr. 1A, Complex Albert,
Incinta Club Onix, număr de înregistrare la registrul comerţului J13/612/2013,
cod de înregistrare fiscală 31369220, cont bancar RO03BTRLRONCRT0249904001,
deschis la Banca Transilvania Sucursala Mangalia, titulară a Licenţei de turism
nr. 6927/2013, pentru Agenţia: Neptun Olimp Turism, reprezentată prin Relu
Capraru, în calitate de Manager General, denumită în continuare Agenţia;
şi
turistul/reprezentantul turistului, domnul/doamna . . . . . . . . . . . . . ., domiciliat/domiciliată în . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . .. . . ., telefon . . . . . . . . .
., posesor/posesoare al/a buletinului/cărţii de identitate seria . . . . . . .
. . . nr. . . . . . . . . . ., eliberat/eliberată de . . . . . . . . . . la
data de . . . . . . . . . ., au
convenit la încheierea prezentului contract. I. Obiectul contractului 1.1. Obiectul contractului îl constituie
vânzarea de către Agenţie a pachetului de servicii turistice înscris în voucher,
bilet de odihnă, tratament, bilet de excursie, alt înscris anexat prezentului
contract şi eliberarea documentelor de plată şi călătorie. II. Încheierea contractului 2.1. Contractul se încheie, după caz, în
oricare din următoarele situaţii: a) în momentul semnării lui de către turist
sau prin acceptarea condiţiilor contractuale de servicii turistice, inclusiv în
cazul celor achiziţionate la distanţă prin mijloace electronice; b) în momentul în care turistul primeşte
confirmarea scrisă a rezervării de la Agenţie, în cel mult 60 de zile
calendaristice de la data întocmirii bonului de comandă. Este responsabilitatea
agenţiei de turism de a informa turistul prin orice mijloace convenite în scris
cu acesta (telefon, mail, fax etc.) dacă rezervarea pe care a solicitat-o s-a
confirmat. Pentru procesarea unei rezervări de servicii, Agenţia poate solicita
un avans de până la 50% din preţul pachetului sau plata integrală a
contravalorii pachetului, în funcţie de data la care turistul solicită serviciile.
1. În cazul în care conţinutul bonului de
comandă nu diferă de conţinutul confirmării călătoriei turistice şi confirmarea
s-a efectuat în termenul de 60 de zile calendaristice de la data semnării
bonului de comandă, turistul care decide să renunţe la călătoria turistică
datorează Agenţiei penalităţi conform cap. VI. 2. În cazul în care conţinutul bonului de
comandă diferă de conţinutul confirmării călătoriei turistice primite în scris
de la Agenţie sau dacă această confirmare nu s-a făcut în termenul de 60 de
zile calendaristice de la data semnării bonului de comandă, turistul poate
considera că voiajul nu a fost rezervat şi are dreptul la rambursarea imediată
a tuturor sumelor deja plătite; c) în momentul eliberării documentelor de
călătorie (voucher, bilet de odihnă şi/sau tratament, bilet de excursie etc.),
inclusiv în format electronic, în cazul în care pachetele de servicii turistice
fac parte din oferta standard a agenţiei de turism sau există deja confirmarea
de rezervare din partea altor prestatori. 2.2. În cazul în care prezentul contract este
pus integral la dispoziţia turistului sub formă de catalog, pliant, alte
înscrisuri, site-ul Agenţiei sau alte mijloace de comunicare electronică (e-
mail, fax etc.), obligaţia de informare a turistului este considerată
îndeplinită prin înscrierea acestei informaţii în oricare dintre documentele de
călătorie sau documentele fiscale furnizate de Agenţie, nefiind necesară
încheierea în formă scrisă a contractului de comercializare a pachetelor de
servicii turistice, respectiv dacă prezentul contract prezentat turistului în
modalităţile prevăzute mai sus conţine clauzele prevăzute la art. 12 alin. (2) din
Ordonanţa Guvernului nr. 107/1999 privind activitatea de comercializare a
pachetelor de servicii turistice, republicată. 2.3. Contractul încetează de drept odată cu
finalizarea prestării efective a pachetului de servicii turistice înscris în
documentele de călătorie. III. Preţul contractului şi modalităţi de
plată 3.1. Preţul contractului este de . . . . . . .
. . . şi se compune din costul serviciilor turistice efective, comisionul
Agenţiei şi TVA. Dacă preţul nu este specificat în prezentul contract, atunci
acesta este specificat în bonul de comandă (dacă există), alte documente de
călătorie, cataloage, pliante, alte înscrisuri puse la dispoziţie turistului,
site-ul Agenţiei, alte mijloace de comunicare electronică şi/sau pe factură. 3.2. Modalităţi de plată: 3.2.1. La încheierea contractului se percepe un
avans de 50% din preţul stabilit sau, după caz, plata integrală a contravalorii
pachetului de servicii turistice. 3.2.2. În cazul în care la încheierea
contractului s-a perceput un avans, plata finală se va face astfel: cu 2
saptamani inainte de data sosirii, dar nu mai tarziu de aceasta data; a) pentru serviciile turistice care necesită
confirmare din partea prestatorilor, conform termenelor de plată comunicate de
Agenţie în scris prin bonul de comandă sau alte mijloace de comunicare; b) pentru serviciile turistice care nu
necesită confirmare din partea prestatorilor, după cum urmează: cu 2 saptamani
inainte de data sosirii, dar nu mai tarziu de aceasta data; (NOTĂ:
Se va personaliza de fiecare agenţie în parte.) 3.3. Plata serviciilor turistice externe
aferente contractului se poate efectua într-o singură monedă, în valuta
specificată în contract sau în RON la cursul de referinţă al BNR din ziua
emiterii facturii. IV. Drepturile şi obligaţiile Agenţiei 4.1. Agenţia se obligă să furnizeze turistului
un bon de comandă, numai în situaţia solicitării unor pachete de servicii
turistice care nu fac parte din oferta proprie/standard a agenţiei de turism şi
care necesită confirmarea rezervării din partea altor prestatori. În cazul
solicitării unor pachete de servicii turistice care se regăsesc în oferta
proprie a agenţiei de turism sau în cazul în care există deja confirmare asupra
rezervării din partea altor prestatori, Agenţia poate furniza turistului un bon
de comandă, dacă consideră necesar. 4.2. În cazul modificării uneia dintre
prevederile esenţiale ale contractului, cum ar fi: serviciile incluse în
pachet, datele de călătorie, modificarea categoriei unităţii de cazare, Agenţia
are obligaţia de a informa turistul cu cel puţin 15 zile înainte de data
începerii călătoriei. În
cazurile prevăzute la pct. 4.7 lit. b) şi c), informarea se va face în timp
util pentru a permite turistului să decidă începerea călătoriei. 4.3. În cazul achiziţionării unui pachet de
servicii turistice având în componenţă şi asigurarea transportului pe cale
aeriană, transportatorul aerian, fără a cere acordul agenţiei de turism care
derulează programul turistic, are dreptul de a modifica orele de zbor. Prin
urmare, Agenţia nu este răspunzătoare pentru decolarea/aterizarea avioanelor la
o altă oră decât cea înscrisă în programul turistic. Pentru aceste întârzieri,
compania aeriană este obligată să asiste turiştii conform Regulamentului (CE)
nr. 261/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11
februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare şi de
asistenţă a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi anulării
sau întârzierii prelungite a zborurilor şi de abrogare a Regulamentului (CEE)
nr. 295/91, implementat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.912/2006.
Orice problemă privind operarea zborului şi acţiunile adiacente acestuia intră
în competenţa şi responsabilitatea transportatorului, biletul de avion
reprezentând contractul între pasager şi transportator. În cazul acestor
pachete de servicii turistice, ziua de plecare şi ziua de sosire nu sunt considerate
zile turistice, acestea fiind destinate transportului. 4.4. În situaţia achiziţionării unui produs de
tip croazieră, linia de croazieră poate modifica, din motive ce ţin de
siguranţa navigării, numărul cabinei şi locaţia acesteia pe punţi (o punte
inferioară, una superioară, mai spre pupa sau spre prova etc.), doar cu o
cabină de aceeaşi categorie ca cea rezervată iniţial, caz în care turistul nu
va fi despăgubit în niciun mod având în vedere că este vorba de acelaşi tip de
cabină ca şi cel rezervat. 4.5. Agenţia poate modifica preţul
contractului în sensul majorării sau micşorării, după caz, arătând totodată
modul de calcul al majorărilor sau micşorărilor de preţ ale contractului şi
numai dacă modificarea are loc ca urmare a variaţiilor costurilor de transport,
a redevenţelor şi a taxelor aferente serviciilor de aterizare,
debarcare/îmbarcare în porturi şi aeroporturi, a taxelor de turist ori a
cursurilor de schimb valutar aferente pachetului de servicii turistice
contractat. Preţurile stabilite în contract nu pot fi majorate, în niciun caz,
în cursul celor 20 de zile calendaristice care preced data plecării. 4.6. În cazul în care, după începerea
călătoriei turistice, o parte importantă din serviciile turistice prevăzute în
contract nu este realizată sau Agenţia constată că nu le va putea realiza,
aceasta este obligată: a) să ofere turistului alternative
corespunzătoare în vederea continuării călătoriei turistice fără majorarea
preţului, respectiv serviciile turistice oferite să fie de aceeaşi calitate şi
cantitate; b) să restituie turistului sumele ce
reprezintă diferenţa dintre serviciile turistice achitate şi cele efectiv
prestate în timpul călătoriei turistice; c) în cazul în care nu pot fi oferite
turistului alternative corespunzătoare sau acesta nu le acceptă din motive
întemeiate, să asigure fără costuri suplimentare transportul retur al
turistului la locul de plecare ori în alt loc agreat de acesta şi, după caz,
despăgubirea pentru serviciile neprestate. 4.7. Agenţia este răspunzătoare pentru buna
executare a obligaţiilor asumate prin contract, cu excepţia următoarelor
cazuri: a) când neîndeplinirea sau îndeplinirea
defectuoasă a obligaţiilor asumate prin contract se datorează turistului; b) când neîndeplinirea obligaţiilor se
datorează unor cauze de forţă majoră sau unor împrejurări pe care nici Agenţia,
nici prestatorii de servicii nu le puteau prevedea sau evita, inclusiv, dar
fără a se limita la: modificarea companiei aeriene, de orar sau de itinerar,
întârzieri în traficul mijloacelor de transport, defectarea mijlocului de
transport, accident, blocaje, lucrări sau reparaţii pe drumurile publice),
neîndeplinirea grupului minim ca urmare a unor renunţări de ultimă oră sau a
neobţinerii vizelor pentru toţi participanţii. Agenţia nu este răspunzătoare
pentru prejudiciile cauzate turistului ca urmare a întârzierilor curselor
(inclusiv charter), a pierderii de bagaje şi a altor împrejurări care revin
exclusiv în sarcina transportatorului în temeiul actelor normative specifice; c) când neîndeplinirea obligaţiilor se
datorează unui terţ care nu are legătură cu furnizarea serviciilor prevăzute în
contract, iar cauzele care au determinat neîndeplinirea obligaţiilor au un
caracter imprevizibil şi inevitabil. 4.8. Agenţia are obligaţia să furnizeze în
scris turistului sau prin orice mijloace de comunicare electronice convenite în
scris cu turistul (e-mail, fax, sms etc.), cu 7 zile, dar nu mai puţin de 3
zile, înainte de data plecării, următoarele informaţii: a) orarele, locurile escalelor şi
legăturile, precum şi, după caz, locul ce urmează să fie ocupat de turist în
fiecare dintre mijloacele de transport incluse; b) denumirea, sediul/adresa, numerele de
telefon şi de fax, adresele de e-mail ale reprezentanţei locale a
organizatorului şi/sau a detailistului ori, în lipsa acestora, un număr de apel
de urgenţă care să îi permită contactarea organizatorului şi/sau a
detailistului; c) pentru călătoriile minorilor neînsoţiţi
de părinţi, informaţii care să permită părinţilor stabilirea unui contact
direct cu copilul sau cu responsabilul de la locul cazării copilului; d) obligaţiile turistului prevăzute la pct.
5.10, 5.11
şi 5.13.
4.9. Agenţia parte în contract este obligată
să acorde prompt asistenţă turistului aflat în dificultate, în cazul
situaţiilor de forţă majoră sau al unui eveniment pe care nici agenţia de
turism, nici furnizorul sau prestatorul de servicii, cu tot efortul depus, nu
îl puteau prevedea sau evita. V. Drepturile şi obligaţiile turistului 5.1. În cazul în care turistul nu poate să
participe la călătoria turistică independent de motivele care stau la baza
imposibilităţii de participare, acesta poate să cesioneze contractul unei terţe
persoane care îndeplineşte toate condiţiile aplicabile pachetului de servicii
turistice contractat, cu obligaţia de a anunţa în scris Agenţia cu cel puţin 5
zile înaintea datei de plecare. În acest caz, între turistul care nu poate
participa la călătoria turistică contractată (cedentul), terţa persoană
(cesionarul) şi agenţia de turism (debitor cedat) urmează a se încheia un
contract de cesiune cu privire la pachetul de servicii turistice contractate şi
cesionate. Responsabilitatea încheierii contractului de cesiune revine, după
caz, fie cedentului, fie cesionarului, şi niciodată agenţiei de turism
(debitorului cedat). Turistul care cedează pachetul său de servicii, precum şi
cesionarul sunt responsabili în mod solidar la plata preţului călătoriei şi a
eventualelor costuri suplimentare apărute cu ocazia acestei cedări. 5.2. În cazul sejururilor de odihnă şi/sau de
tratament cu locul de desfăşurare în România, turistul are obligaţia să respecte
următorul program de acordare a serviciilor: cazarea se face, de regulă, la ora
18,00 a zilei de intrare şi se termină, de regulă, la ora 12,00 a zilei de
ieşire înscrise pe documentele de călătorie (voucher, bilet de odihnă şi/sau
tratament, bilet de excursie etc.). Eventualele costuri suplimentare generate
de neeliberarea spaţiilor de cazare până cel târziu la orele specificate mai
sus cad în sarcina exclusivă a turistului. 5.3. În cazul în care preţurile stabilite în
contract sunt majorate cu peste 10%, indiferent de motivele majorării, turistul
poate rezilia/denunţa unilateral contractul fără nicio obligaţie faţă de
Agenţie, acesta având dreptul la rambursarea imediată de către Agenţie a
sumelor plătite, inclusiv comisionul. 5.4. Turistul este obligat să comunice
Agenţiei în termen de 5 zile calendaristice de la primirea înştiinţării
prevăzute la cap. IV pct. 4.2 modificarea prevederilor esenţiale ale
contractului sau în timp util înainte de începerea călătoriei, iar în cazul în
care se aplică clauzele prevăzute în cap. IV pct. 4.7 lit. b) şi c), hotărârea
sa de a opta pentru: a) rezilierea/denunţarea unilaterală a
contractului fără plata penalităţilor; sau b) acceptarea noilor condiţii ale
contractului. 5.5. În cazul în care turistul decide să
participe la călătoria asupra căreia s-au operat modificări în condiţiile cap.
IV pct. 4.2 se consideră că toate modificările au fost acceptate şi turistul nu
poate solicita despăgubiri ulterioare datorate modificărilor de acest tip. 5.6. În cazul în care turistul
reziliază/denunţă unilateral contractul în temeiul pct.
5.4 sau Agenţia anulează călătoria turistică înaintea datei de plecare,
turistul are dreptul: a) să accepte la acelaşi preţ un alt pachet
de servicii turistice de calitate echivalentă sau superioară, propus de
Agenţie; b) să accepte un pachet de servicii
turistice de calitate inferioară propus de Agenţie, cu rambursarea imediată a
diferenţei de preţ, în sensul rambursării diferenţei de preţ dintre cele două
pachete turistice, la momentul încheierii noului contract de prestare de
servicii; c) să i se ramburseze imediat toate sumele
achitate în virtutea contractului. 5.7. În toate cazurile menţionate la pct.
5.6, turistul are dreptul să solicite Agenţiei şi o despăgubire, al
cărei cuantum poate fi stabilit prin acordul comun al părţilor sau în baza unei
hotărâri a instanţei de judecată, pentru neîndeplinirea prevederilor
contractului iniţial, cu excepţia cazurilor în care: a) anularea s-a făcut datorită nerealizării
numărului minim de persoane menţionat în contract, iar Agenţia a informat în
scris turistul cu cel puţin 15 zile calendaristice premergătoare datei
plecării; b) anularea s-a datorat unui caz de forţă
majoră (circumstanţe imprevizibile, independente de voinţa celui care le invocă
şi ale căror consecinţe nu au putut fi evitate în ciuda oricăror eforturi
depuse, în aceasta nefiind incluse suprarezervările, caz în care
responsabilitatea revine companiei aeriene sau unităţii de cazare) sau unor
cauze dintre cele prevăzute la cap. IV pct. 4.7 lit.
b); c) anularea s-a făcut din vina turistului. 5.8. Turistul are dreptul să rezilieze/denunţe
unilateral în orice moment, în tot sau în parte, contractul, iar în cazul în
care rezilierea/denunţarea unilaterală îi este imputabilă este obligat sa
despăgubească Agenţia pentru prejudiciul creat acesteia, conform prevederilor
cap. VI, cu excepţia cazurilor de forţă majoră definite conform legii.
Despăgubirea se poate ridica la maximul preţului pachetului de servicii
turistice contractat. 5.9. În cazul în care turistul alege să se
mute la un alt hotel decât cel contractat iniţial şi achitat, responsabilitatea
financiară a renunţării îi aparţine. Agenţia va rezolva cerinţele turistului în
limita posibilităţilor, eventualele diferenţe de preţ urmând a fi suportate de
către turist. Dacă
turistul solicită nemotivat schimbarea hotelului, structurii camerelor sau a
oricărora dintre servicii, aceasta echivalează cu rezilierea/denunţarea
unilaterală a contractului, cu aplicarea penalităţilor prevăzute la cap. VI la
momentul respectiv şi încheierea unui nou contract. 5.10. Turistul este obligat să achite la
recepţia unităţii hoteliere taxa de staţiune, taxa de salubritate, precum şi
alte taxe locale, fără a putea pretinde despăgubiri sau returnarea sumelor de
la Agenţie. 5.11. Turistul este obligat să prezinte la recepţia
unităţii hoteliere actele sale de identitate, precum şi documentul de călătorie
eliberat de Agenţie (voucher, bilet de odihnă şi/sau de tratament etc.), în
vederea acordării serviciilor turistice. În cazul în care turistul beneficiază
de bilete de odihnă şi tratament, este obligat să prezinte la recepţia unităţii
hoteliere bilet de trimitere de la medicul de familie şi dovada plăţii
contribuţiilor pentru asigurări sociale, la zi. 5.12. Turistul ia la cunoştinţă că serviciile
pe care le achiziţionează fără ca acestea să facă parte din contractul cu
agenţia de turism sunt în stricta responsabilitate a prestatorului local, sunt
guvernate de legislaţia ţării de destinaţie, iar agenţia de turism nu are nicio
responsabilitate asupra prestaţiilor în cauză. 5.13. Dacă pentru efectuarea călătoriei este
necesară îndeplinirea de către turist a unor formalităţi suplimentare (de
exemplu, călătoria împreună cu minori, situaţia în care numele turistului este
schimbat ca urmare a căsătoriei/desfacerii ei etc.), acesta are obligaţia de a
îndeplini toate cerinţele legale. Pentru o informare optimă, Agenţia recomandă
şi consultarea site-ului Poliţiei de Frontieră. În cazul în care turistul nu
îşi respectă obligaţia de a se informa cu privire la formalităţile suplimentare
necesare în vederea efectuării călătoriei care nu sunt în sarcina Agenţiei (de
exemplu, în cazul călătoriei cu minori, împuternicire din partea părintelui sau
reprezentantului legal ce nu îl însoţeşte sau orice alte documente suplimentare
- enumerarea fiind exemplificativă), Agenţia este exonerată de orice răspundere
în cazul imposibilităţii efectuării călătoriei. 5.14. Agenţia de turism recomandă turiştilor
contactarea acesteia cu 24 de ore înainte de plecare pentru reconfirmarea
detaliilor de îmbarcare (orar de zbor, loc de îmbarcare etc.). 5.15. În cazul în care o singură persoană
angajează servicii pentru un număr mai mare de turişti, condiţiile contractuale
se extind în mod automat asupra întregului grup pentru care au fost achitate
serviciile. 5.16. Turistul este obligat să folosească
mijloacele de transport, camera de hotel şi bunurile din dotarea acesteia ca un
bun proprietar şi potrivit destinaţiei lor. Agenţia nu se face vinovată de
eventualele pagube produse sau vătămări suferite de turist ca urmare a
nerespectării acestui alineat. 5.17. Turistul are obligaţia să respecte locul,
data şi ora plecării atât la dus, cât şi la întors, precum şi locurile, datele
şi orele stabilite pe parcursul programului turistic contractat. Toate cheltuielile
şi daunele produse ca urmare a nerespectării de către turist a prevederilor
privind locurile de întâlnire şi orarele vor fi suportate de către acesta. 5.18. În cazul în care turistul care a intrat
pe teritoriul statului în care se realizează pachetul de servicii turistice
refuză să se mai întoarcă în România şi autorităţile din ţara respectivă fac
cheltuieli de orice natură cu acesta, turistul respectiv are obligaţia de a
suporta toate aceste cheltuieli. VI. Renunţări, penalizări, despăgubiri 6.1. În cazul în care turistul renunţă din
vina sa la pachetul de servicii turistice care face obiectul prezentului
contract, el datorează Agenţiei penalizări după cum urmează: (NOTĂ Se va personaliza de fiecare agenţie în
parte conform pct. 6.1.1, 6.1.2.) 6.1.1. În cazul serviciilor turistice externe,
penalizările sunt de: a) 0 % din preţul pachetului de servicii,
dacă renunţarea se face cu mai mult de 0 zile calendaristice înainte de data
plecării; b) 0 % din preţul pachetului de servicii,
dacă renunţarea se face în intervalul 0 de zile calendaristice înainte de data
plecării; c) 0 % din preţul pachetului de servicii,
dacă renunţarea se face într-un interval mai mic de 0 zile calendaristice
înainte de plecare sau prin neprezentarea la program; d) 0 % din preţul pachetului de servicii, în
cazul în care turistul a achiziţionat pachetul de servicii turistice din cadrul
programului special (de exemplu, Early Booking etc.), indiferent de data la
care turistul solicită renunţarea. 6.1.2. În cazul serviciilor turistice interne,
penalizările sunt de: a) 10 % din preţul pachetului de servicii,
dacă renunţarea se face cu mai mult de 30 zile calendaristice înainte de data
începerii sejurului; b) 50 % din preţul pachetului de servicii,
dacă renunţarea se face într-un interval mai mic de 15 zile calendaristice
înainte de data începerii sejurului; c) 100 % din preţul pachetului de servicii
turistice, în cazul în care turistul a achiziţionat pachetul de servicii
turistice din cadrul programului special (de exemplu, Early Booking etc.) . . .
. . . . . . ., indiferent de data la care turistul solicită renunţarea. 6.2. În cazul în care turistul care a
contractat un pachet de servicii turistice cu Agenţia şi a achitat un avans nu
se prezintă în termenul specificat în bonul de comandă sau în termenul
comunicat în scris, pentru a achita ratele aferente sau restul de plată,
contractul se consideră reziliat de drept, iar Agenţia are dreptul de a anula
rezervările efectuate în beneficiul turistului cu reţinerea penalizărilor
prevăzute la pct.
6.1. 6.3. Pentru biletele de odihnă şi/sau de
tratament cumpărate prin organizaţii sindicale, Agenţia va face restituiri
numai în baza cererilor de renunţare contrasemnate şi ştampilate de
reprezentantul organizaţiei sindicale. 6.4. În cazul în care o ambasadă refuză să
acorde viza de intrare pentru efectuarea pachetului de servicii, turistului i
se vor reţine toate taxele datorate de Agenţie prestatorilor direcţi, precum şi
cheltuielile de operare proprii acesteia. 6.5. Penalizările echivalente cu cele indicate
la pct. 6.1.1 lit. c) sau d), respectiv 6.1.2 lit. b) sau c) se aplică şi în
cazul în care turistul nu ajunge la timp la aeroport sau la locul de
plecare/destinaţie, dacă nu poate pleca în călătorie pentru că documentele
personale necesare în vederea efectuării călătoriei nu sunt conforme normelor
legale sau este în imposibilitatea de a părăsi teritoriului ţării, din alte
motive ce ţin de persoana acestuia. 6.6. Turistul trebuie să depună în scris
cererea de renunţare la pachetul de servicii turistice la Agenţia la care a
achitat serviciile. În caz contrar, cererea de renunţare nu este luată în
considerare. 6.7. Agenţia va acorda despăgubiri în funcţie
de gradul de nerespectare a obligaţiilor din contract. 6.8. Agenţia nu răspunde în situaţii de grevă,
conflicte politice şi de război, catastrofe, de pericol public, atac terorist,
embargou internaţional, precum şi în cazul în care companiile aeriene stabilesc
limite de răspundere. Toate aceste situaţii care nu sunt imputabile niciunei
părţi se consideră situaţii de forţă majoră şi exonerează de răspundere
Agenţia. 6.9. Toate sumele menţionate la pct. 6.1, 6.2,
6.4 şi 6.5 se vor reţine de către Agenţie din avansul sau preţul total al
pachetului de servicii turistice achitat de turist, fără a fi necesară
intervenţia instanţelor de judecată. VII. Reclamaţii 7.1. În cazul în care turistul este nemulţumit
de serviciile turistice primite, acesta are obligaţia de a întocmi o sesizare
în scris la faţa locului, clar şi explicit, cu privire la deficienţele
constatate, legate de realizarea pachetului de servicii turistice contractat,
ce se va transmite prompt atât reprezentantului Agenţiei, cât şi prestatorului
de servicii turistice (conducerii hotelului, restaurantului, reprezentanţilor
locali ai turoperatorului).
Datele de contact ale Agenţiei:
Telefon: 0341.147312, 0757.555855 Fax: 0341.147312
E-mail: rezervari@neptun-olimp.com 7.2. Atât Agenţia, cât şi prestatorul de
servicii turistice vor acţiona imediat pentru soluţionarea sesizării. În cazul
în care sesizarea nu este soluţionată sau este soluţionată parţial, turistul va
depune la sediul Agenţiei o reclamaţie în scris, în termen de maximum 5 zile
calendaristice de la încheierea călătoriei, Agenţia urmând ca, în termen de 30
de zile calendaristice, să comunice turistului despăgubirile care i se cuvin,
după caz. VIII. Asigurări 8.1. Turistul este asigurat pentru rambursarea
cheltuielilor de repatriere şi/sau a sumelor achitate de acesta, în cazul
insolvabilităţii sau falimentului Agenţiei, la Societatea de Asigurare SC OMNIASIG
VIG. SA – SUCURSALA CONSTANTA, cu sediul în Constanta, Str. Tudor Vladimirescu,
nr. 21, Poliţa de asigurare nr I 46036,
valabilă până la data de 14.07.2016 este afişată pe pagina web a agenţiei de
turism Neptun Olimp Turism: http://www.neptun-olimp.com 8.2. Condiţiile în care turistul va fi
despăgubit de către societatea de asigurare sunt: 8.2.1. În cazul în care Agenţia nu efectuează
repatrierea turistului, acesta are obligaţia de a anunţa imediat societatea de
asigurare prin telefon, fax sau e-mail. În această situaţie societatea de
asigurare nu are obligaţia de a achita imediat contravaloarea cheltuielilor de
repatriere, ci de a le rambursa după întoarcerea turistului în România, în
condiţiile poliţei de asigurare încheiate între Agenţie şi societatea de
asigurare. 8.2.2. În cazul în care turistul solicită
Agenţiei contravaloarea sumelor achitate şi/sau a cheltuielilor de repatriere,
acesta trebuie să trimită documentele justificative către Agenţie prin
scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Turistul are obligaţia să
păstreze fotocopii de pe respectivele documente justificative. Turistul poate
solicita Agenţiei rambursarea sumelor achitate şi/sau a cheltuielilor de
repatriere în termen de 15 (cincisprezece) zile calendaristice de la data
încheierii derulării pachetului de servicii turistice sau de la data
repatrierii. 8.2.3. Turistul are obligaţia de a notifica
societăţii de asigurare, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire,
în legătură cu solicitarea adresată Agenţiei privind rambursarea sumelor
achitate şi/sau a cheltuielilor de repatriere, în termen de 5 (cinci) zile
calendaristice de la data confirmării de primire prevăzute la pct.
8.2.2. 8.2.4. În cazul în care, în termen de 15
(cincisprezece) zile calendaristice de la data confirmării de primire a
documentelor justificative de către Agenţie, turistul nu a primit sumele
solicitate de la aceasta, are loc evenimentul asigurat. 8.2.5. În termen de 10 (zece) zile
calendaristice de la data producerii evenimentului asigurat, turistul are
obligaţia de a transmite societăţii de asigurare, prin scrisoare recomandată cu
confirmare de primire, cererea de despăgubire însoţită de documentele
justificative. 8.2.6. Documentele justificative constau în
principal în: a) contractul de comercializare a pachetului
de servicii turistice; b) confirmările de primire precizate la pct.
8.2.2, 8.2.3
şi 8.2.5;
c) fotocopiile de pe documentele de plată a
avansului (chitanţe, ordine de plată etc.), în cazul cererilor de rambursare a
sumelor achitate de turist; d) fotocopiile de pe documentele de
transport şi cazare, în cazul cererilor de rambursare a cheltuielilor de
repatriere. Societatea de asigurare are dreptul să solicite turistului şi alte
documente justificative. 8.2.7. Despăgubirea nu poate depăşi suma
achitată de turist în contractul de comercializare a pachetului de servicii
turistice şi nici sumele necesare repatrierii acestuia, cu respectarea
prevederilor legale în vigoare. 8.2.8. Despăgubirea va fi plătită în termen de
30 (treizeci) de zile calendaristice de la data primirii de către societatea de
asigurare a documentelor justificative de la turist. 8.2.9. În cazul în care, după plata
despăgubirii, Agenţia plăteşte debitul către turist, acesta are obligaţia de a
restitui asiguratorului despăgubirea primită, în termen de 5 (cinci) zile
lucrătoare de la data primirii de la Agenţie a sumelor reprezentând debitul. 8.2.10. Facultativ, turistul are posibilitatea
încheierii unui contract de asigurare, care să acopere taxele de transfer, sau
a unui contract de asistenţă care să acopere taxele de repatriere în caz de
accidente, de boală sau deces, a unui contract de asigurare pentru bagaje, a
unui contract de asigurare pentru servicii medicale la destinaţie ori a unei
asigurări storno sau altor tipuri de asigurări de călătorie. Agenţia recomandă
încheierea unei asigurări storno pentru acoperirea eventualelor penalităţi de
anulare. Turistul se poate informa în agenţii despre cazurile acoperite de
asigurarea storno, aceasta putând fi încheiată în agenţia de turism de unde
acesta a achiziţionat pachetul de servicii turistice, dacă Agenţia oferă acest
tip de serviciu. 8.3. Agenţia nu se face vinovată de eventuala
nerespectare a obligaţiilor stipulate în poliţele de asigurare contractate prin
intermediul Agenţiei, deoarece aceasta este doar intermediar între turist şi
asigurator. IX. Documentele contractului se constituie ca
anexă la acesta şi sunt următoarele: a) voucherul, biletul de odihnă/tratament,
biletul de excursie, bonul de comandă, după caz; b) programul turistic, în cazul acţiunilor
turistice; c) cataloage/pliante/oferte/alte
înscrisuri/etc. ale Agenţiei puse la dispoziţia turistului, în format tipărit
sau pe suport electronic. X. Dispoziţii finale 10.1. Prezentul contract a fost încheiat în
două exemplare, câte unul pentru fiecare parte. 10.2. Comercializarea pachetelor de servicii
turistice se va face în conformitate cu prevederile prezentului contract şi cu
respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 107/1999,
republicată. 10.3. Toate unităţile de cazare, precum şi
mijloacele de transport sunt clasificate de către organismele abilitate ale
ţărilor de destinaţie, conform procedurilor interne şi normativelor locale,
acolo unde acestea există, care diferă de la o ţară la alta şi de la un tip de
destinaţie la altul. 10.4. Turistul declară că Agenţia de turism l-a
informat complet cu privire la condiţiile de comercializare a pachetelor de
servicii turistice în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 107/1999,
republicată. Prin semnarea acestui contract sau prin acceptarea pachetelor de
servicii turistice, inclusiv în cazul celor achiziţionate la distanţă prin
mijloace electronice, turistul îşi exprimă acordul şi luarea la cunoştinţă cu privire
la condiţiile generale de comercializare a pachetelor de servicii turistice, în
conformitate cu oferta agenţiei de turism. 10.5. Litigiile apărute între părţi se rezolvă
pe cale amiabilă, în caz contrar părţile înţeleg să se adreseze instanţelor de
judecată competente. 10.6. Contractul va fi interpretat conform
legilor din România.
|